ZAMOLXIS

Zalmoxis/ Zamolxes/ Zamolxis/ Zamolxe/ este considerat de unii ca fiind zeul suprem din panteonul geto-dacic, de unde concluzia unora cu privire la monoteismul geto-dacilor care ar fi facilitat convertirea acestora la creştinism, idee ce se află în opoziţie cu opinia conform căreia religia geţilor ar fi fost una politeistă, precum erau religiile celorlalte popoare indo-europene. Alţii îl consideră doar patronul lumii subpămîntene, al împărăţiei morţilor, având, astfel, caracter htonic, iar alţii l-au identificat cu Gebeleizis, zeu geto-dac al furtunii, al trăsnetelor şi al fulgerelor.
Porphiros explică varianta Zalmoxis prin cuvântul trac zalmos, "piele", "blană" ceea ce se acordă cu o anecdotă conform căreia, la naşterea lui, o blană de urs a fost aruncată peste Zalmoxis. Din această etimologie, unii autori au dedus că Zalmoxis era la origine un Bärengott (zeu-urs). Ipoteza este reluată de către Ryhs Carpenter care îl aşază pe zeul get printre alţi sleeping bears (urşi dormind).
Cealaltă etimologie interpretează numele plecând de la tema zamol, pentru care M. Praetorius (1688) deja propusese sensul de pământ. În 1852, Cless compară pe Zalmoxis cu zeul lituanian al pământului, Zameluks. Abia P. Kretschmer, în 1935, a elaborat demonstraţia lingvistică, discutând în paralel Zemelô (de pe inscripţiile funerare greco-frigiene din Asia Mică), tracul zemelen (pământ) şi Semele (zeiţa pământului, mama lui Dyonisus), termeni care derivă din radicalul indo-european *g'hemel--, "pământ, sol, aparţinând pământului" (cf. şi avesticului zam, pământ, lituanianul žêmé, letonul zeme, vechi prusacul same, semme, vechi slavul zemlja, pământ, ţară).
Zalmoxis nu se stie daca a fost rege ci toate stirile inclina spre mare preot, legenda religiei sale spune ca a fost un mare preot, primul al alestei religii si legenda spune ca dacii l-au considerat vraci, preot si mai mare peste rege zeificandu-l, acesta le-a aratat si dovedit acestora conceptul nemuriirii asa cum este ea prezenta in aceasta religie a dacilor, stand intro grota de pe muntele Kagoionon timp de 3 ani fara nici un contact cu dacii care "l-au plans ca pe un mort", in al 4-lea an a iesit si a venit in mijlocul lor zicandule ca sufletul nu poate muri ci ca el se inalta la ceruri dupa ce isi leapada haina carnala. Legenda nu zice nimic despre cum a plecat dintre ei sau cum a ajuns zeu al lor, il prezinta ca aparand in mijlocul lor de nicaieri si invatandui sa fie cumpatati si viteji, insa nu spune cum a plecat. Stirile unora dintre antici il prezinta ca fiind un om sau chiar deplasat un grec sau chiar ca fiind sclav sau ucenic al lui Pytagora, desi ii este predecesor, vroind cu orice pret sa-l descrediteze si sa-l reduca, neputand sa-si explice cum un popor barbar, asa cum ii considerau ei pe geto-daci, au putut avea asa conceptii revolutionare in materie spirituala. Originea este pur Uraniana si nu are legatura cu pamantul ci este in origine zeu ceresc, salasul sau este cerul nu pamantul, deci nu poate fi comparat cu zeii de origine chtonian, existenta amuletelor de tip chtonian se explica prin larga mostenire ancestrala a superstitiilor inca pastrate vii in datinile romanilor.
O alta legenda vorbeste despre un obicei de sacrificiu. In perioadele secetoase se arunca de pe o stanca un tanar. Daca murea era semn ca sacrificiul a fost primit .Daca nu, se mai arunca un tanar


Bibliografie

 
Mircea Eliade: De la Zalmoxis la Genghis-Han. Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale, trad. de Maria şi Cezar Ivănescu, Humanitas: Bucureşti 1995 (bazată pe traducerea din De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris 1970).
app.. si manualui de istorie de-a 8!